”Un om simplu, obișnuit, s-a apropiat de mine și mi-a spus că ne poate duce oriunde avem nevoie, dar nu cunoșteam pe nimeni. Mi-a spus să nu mă îngrijorez și a început să caute un adăpost pentru noi. Găsise o doamnă la care puteam locui, dar acolo trebuia să achităm facturile și mâncarea, ceea ce nu aveam cum să fac... Unicii bani pe care îi am sunt o indemnizație pentru fiica cea mică. Din ea abia dacă reușesc să cumpăr două pachete de scutece...”
Acel om simplu, obișnuit, reușise în cele din urmă să găsească un Centru de Plasament de Tip Familie al CONCORDIEI, care oferea cazare pentru refugiați. Au sosit la 2 noaptea, iar dimineața Alexandra a descoperit că acest Centru oferă tot ce poate oferi o casă: mâncare caldă, hăinuțe, ajutor, grijă și chiar și mici bucurii.
Când am cunoscut-o, era senină și calmă. Fiica ei se juca cu o cutiuță, iar fiul ei ne tot dădea târcoale, prefăcându-se că face poze, întrebând diverse lucruri. Băiatul s-a prezentat drept Borodin Pavel Mihailovich, mândru de numele pe care-l poartă. Visează să devină fotograf, stomatolog, sau poate medic. În ultimele săptămâni, copiii au legat prietenii, ies în parc și se joacă împreună. Doi dintre ei merg, deja, la grădiniță. Fetița ei cea mică nu se mai trezește noaptea speriată, iar fiul ei nu mai tresare la auzul sirenelor. Aici le este bine. Aici au găsit pacea.
